Instructiunile

Chintesenta invataturii lui Ramana Maharshi se gaseste in carticica numita “Cine sunt Eu?” Aceasta cartulie cuprinde primul set de instructiuni date de Ramana Maharshi. Ele sunt directe din experienta sa unica a realizarii Sinelui. Setul original al intrebarilor a fost pus de Sivaprakasam Pillai, iar mai tarziu a fost prezentat de Ramana Maharshi in forma de proza.

Puterea invataturii poate fi realizata de oricine care o pune in practica. In “Conversatii cu Ramana Maharshi”, nr. 80 citim: “Lasa-l sa gaseasca cui apar gandurile. De unde apar ele? Trebuie sa rasara din constientul Sine. Abordandu-l cu teama, chiar si vaga fiind, ajuta la distrugerea ego-ului. De aceea Realizarea unicei si infinitei Existente devine posibila. In acea stare nu sunt alte individualitati cu exceptia Eternei Existente. Ca urmare acolo nu este gand al mortii sau suferintei.” Intreaga inavatatura poate fi descarcata aici “Cine sunt Eu?”. Aici este o versiune adaptata pentru un studiu mai usor.

Fiecare fiinta tanjeste dupa fericire, nepatata de tristete si fiecare se iubeste pe sine insusi cel mai mult, care este datorita simplului fapt ca fericirea este natura sa reala. De aceea pentru a realiza acea fericire pura si inerenta, pe care intr-adevar el o experimenteaza zilnic cand mintea sa este supusa in somn adanc, este esential ca el sa se cunoasca pe sine insusi. Pentru a obtine o astfel de ghidare in investigare, “Cine sunt Eu?” este cel mai bun mijloc in cautarea Sinelui.

“Cine sunt Eu?”  Eu sunt Constiinta pura. Aceasta Constiinta este prin natura ei Existenta-Constiinta-Fericire (Sat-Chit-Ananda).

Daca mintea, care este un instrument al cunoasterii si baza tuturor activitatilor, se potoleste, perceptia lumii ca o realitate obiectiva dispare. Fara ca perceptia iluzorie a sarpelui in sfoara sa inceteze, sfoara, pe baza careia s-a format iluzia, nu este perceputa ca sfoara, ci ca sarpe. (Aceasta analogie este bazata pe o istorie traditionala despre om care la asfintit vede o sfoara si o confunda cu un sarpe, fiind ingrozit de fapt fara niciun motiv real). Similar, fara incetarea perceptiei iluzorii a lumii ca o realitate obiectiva, pe care iluzia este formata, viziunea naturii reale a Sinelui nu este obtinuta.

Mintea este o nemaipomenita putere din Sine. Ea cauzeaza aparitia tuturor gandurilor. Nu exista un lucru numit minte, ci numai ganduri. De aceea gandul este natura mintii. In afara de ganduri, nu exista o entitate independenta numita lume. In somn adanc nu sunt ganduri si acolo nu exista lume. In starea de trezie si vis sunt ganduri, implicit si lume.

Exact ca si paianjenul care fabrica panza din el insusi si apoi o inghite, tot asa mintea proiecteaza in afara ei lumea si apoi retrage acea proiectie inapoi in ea insasi. Cand mintea paraseste Sinele apare lumea. De aceea cand apare lumea Sinele nu poate aparea si cand Sinele straluceste lumea nu poate aparea.

Cand cineva investigheaza persistent natura mintii, mintea va slabi disparand din Sine (ca reziduu). Intotdeauna mintea exista prin dependenta de ceva grosier (corpul fizic); nu poate exista independent. Mintea este cea numita corpul subtil sau sufletul.

Ceea ce se iveste ca “Eu” in corp este mintea. Daca cineva investigheaza unde apare in corp prima data gandul de “Eu”, va descoperi ca apare in Inima. Acela este locul de origine al mintii. Chiar daca cineva gandeste constant “Eu”, “Eu”, va fi condus catre acel loc. Dintre toate gandurile care rasar in minte, acela de “Eu” este primul; numai dupa aceea apar si celelalte ganduri.

Gandul “Cine sunt Eu?” va distruge toate celelalte ganduri si, ca un bat folosit la rugul funerar, la final va arde el insusi. Apoi se va intampla realizarea Sinelui. Cand apar alte ganduri, unul nu trebuie sa le urmeze, ci sa investigheze sarguincios: “Cui apar aceste ganduri?” Nu conteaza cat de multe ganduri apar. Cand fiecare din ele se iveste, trebuie prompt investigat “Cui a aparut acest gand?”. Raspunsul care va veni este “mie”. Apoi daca se investigheaza “Cine sunt Eu?” mintea va merge in sursa ei si gandurile care au aparut se vor diminua pana la disparitie.

Practicand repetat in aceasta maniera, mintea va dezvolta puterea de a sta in sursa ei. Cand mintea, care este subtila, merge prin creier si organele simtului, apar numele si formele grosiere; cand sta in Inima, numele si formele dspar. Nelasand mintea sa iasa afara, insa retinand-o in Inima este numita “interiorizare”; lasand-o sa iasa afara este cunoscuta ca “exteriorizare”. Astfel cand mintea sta in Inima, “Eu”, care este sursa tuturor gandurilor, va dispare si Sinele, care este permanent, va straluci.

Nu exista metoda mai buna pentru anihilarea permanenta a mintii decat investigarea Sinelui.

Daca mintea este controlata prin alte metode ea va apare ca fiind controlata insa va rasari iarasi. Prin regularizarea respiratiei mintea va deveni calma, dar va ramane calma atata timp cat respiratia va fi controlata. Cand respiratia nu va mai fi regulata mintea va deveni activa si va reincepe sa hoinareasca.

Precum practica controlului respiratiei, meditatia la formele lui Dumnezeu, repetitia mantrelor si restrictiile alimentare sunt forme temporare pentru linistirea mintii. Prin practica meditatiei la formele lui Dumenzeu si repetarea mantrelor mintea devine focusata, mai apoi investigarea Sinelui fiind mai facila. Prin restrictiile alimentare calitatea mintii se va imbunatatii, ceea ce iarasi ajuta la investigarea Sinelui.

Oricat de pacatos ar fi cineva, daca el practica sarguincios meditatia asupra Sinelui cu siguranta se va indrepta.

Nu ii trebuie permis mintii sa hoinareasca spre obiectele lumesti si ceea ce priveste pe altii.

Oricat de rai ar putea fi altii, nu le trebuie purtata ura.

Tot ceea ce unul da altora, de fapt isi da lui insusi. Daca acest adevar este inteles, cine nu da bine celorlalti?

Cand individualitatea unuia rasare toate celelalte rasar: cand unul devine calm totul devine calm.

Cu masura cu care ne comportam cu umilinta, cu acea masura binele va rezulta.

Daca mintea unuia devine linistita, acela poate locui oriunde.

Cee ce exista intr-adevar este numai Sinele. Lumea, sufletul individual si Dumnezu sunt aparente in El precum argintul in scoica, mama perlei. Acestea trei apar in acelasi timp si dispar tot in acelasi timp. Sinele este acolo unde nu este absolut niciun gand de “Eu”. Aceea este numita “Liniste”. Sinele insusi este lumea; Sinele este “Eu”; Sinele insusi este Dumenzeu; totul este Siva, Sinele.

Acela care se da Sinelui, care este Dumnezeu, este cel mai mare dintre devoti. Dandu-se Sinelui inseamna a-si aminti permanent de Sine. Orice greutati ar fi date lui Dumenzeu, El le duce pe toate. Din moment ce puterea suprema a lui Dumnezeu face ca lucrurile sa se miste, de ce trebuie noi, fara de supunere catre El, sa ne ingrijoram constant cu ganduri de felul ce si cum trebuie facut si ce si cum nu trebuie facut? Stim ca trenul cara toate bagajele, deci dupa ce ne suim in el de ce ar trebui sa ne caram micul nostrum bagaj, spre disconfortul nostru, in loc sa il punem jos in tren si sa ne simtim usurati?