Your browser (Internet Explorer 7 or lower) is out of date. It has known security flaws and may not display all features of this and other websites. Learn how to update your browser.

X

Navigate / search

Experienta Mortii

Punctul de cotitura al vietii lui Venkataraman a venit spontan in mijlocul lui iulie 1896. Intr-o dupa amiaza, tanarul, fara niciun motiv, a fost coplesit de o brusca si violenta frica de moarte. Ani mai tarziu el a povestit aceasta experienta dupa cum urmeaza:

“S-a intamplat aproximativ cu sase saptamani inainte de a parasi definitiv Madura, cand in viata mea a avut loc o schimbare extraordinara. S-a intamplat pe neasteptate. Stateam pe podeaua camerei de la etajul intai al casei unchiului meu. Foarte rar  am avut vreo boala si in acea zi nu era nimic in neregula cu sanatatea mea, dar dintr-o data m-a cuprins o violenta frica de moarte. Nimic din starea mea de sanatate ar fi putut fi responsabil pentru frica de moarte si nu am incercat sa mi-o explic sau sa caut daca ar fi fost vreun motiv pentru frica aceea. Am simtit numai “Acum voi muri” si am inceput sa ma gandesc ce pot face in acea privinta. Nu mi-a trecut prin minte sa consult un doctor, rudele sau prietenii. Am simtit ca trebuie sa rezolv problema eu insumi, atunci si acolo.

Socul fricii de moarte mi-a tras mintea spre interior si mi-am spus mental, fara formularea cuvintelor, “Acum moartea a venit; ce inseamna asta? Ce este acela care moare? Acest corp moare.” Si dintr-o data am dramatizat momentul mortii. M-am intins pe jos cu membrele intinse si intepenite cum ar indica semnele mortii,  imitand un cadavru pentru a da mai multa realitate investigatiei. Mi-am tinut respiratia si buzele strans lipite, in felul acesta niciun sunet neputand sa iasa, nici macar cuvantul “Eu” sau orice alt cuvant care s-ar fi ivit. “Ei bine, mi-am spus mie insumi, acest corp este mort. Asa intepenit cum este va fi purtat catre locul de incinerare, va fi ars si transformat in cenusa. Dar odata cu moartea acestui corp, Eu sunt mort?  ‘Eu’ sunt corpul? El este tacut si inert insa simt o forta puternica a personalitatii mele si chiar vocea  ‘Eu’-lui din  mine, separate de corp. Asadar eu sunt Spirit care transcende acest corp. Corpul moare insa Spiritul care il transcende nu poate fi atins de moarte. Asta inseamna ca eu sunt Spirit nemuritor.” Toate acestea nu au fost un gand nesimtitor; m-au fulgerat intens ca adevar pe care l-am perceput direct, aproape fara procesul gandirii. ‘Eu’ a fost ceva foarte real, singurul lucru real din starea mea prezenta si toata activitatea constienta conectata cu corpul era centrata pe acel ‘Eu’. Din acel moment ‘Eu’-l sau Sinele s-a concentrat pe sine insusi cu o fascinatie puternica. Frica de moarte a disparut o data pentru totdeauna. Absorbtia in Sine a continuat neintrerupt din acel moment. Alte ganduri pot veni sau pleca, ca notele diferite ale unei muzici, dar ‘Eu’-l a inceput sa fie continuu, precum o nota sruti care subliniaza si amesteca toate celelalte note. Inainte de acea criza nu am avut o perceptie clara a Sinelui meu si nu am fost constient atras catre el. Nu am simtit un interes direct sau perceptibil in el, cu atat mai putin orice inclinatie de a sta permanent in el.”

Efectul experientei mortii a adus o schimbare completa in interesele si aspectul lui Venkataraman. A devenit bland si supus fara nicio plangere sau tendinte de razbunare fata de tratamentele nedrepte. Mai tarziu a descris starea sa:

“Una dintre caracteristicile noii mele stari a fost schimbarea atitudinii fata de Templul Meenakshi. Inainte obisnuiam sa merg acolo ocazional cu prietenii si sa privesc la imagini, puneam cenusa sacra si vermillion-ul pe frunte, intorcandu-ma acasa aproape neatins in interior. Dar dupa trezire mergeam acolo aproape in fiecare seara. Obisnuiam sa merg singur, si sa stau nemiscat pentru o buna bucata de timp in fata unei imagini a lui Siva, Meenakshi sau Nataraja si cei 63 de sfinti coplesit fiind de valuri de emotii.”