Invatatura
Upadesa lui Bhagavan, adica calauzirea sau instructiile date de el, erau secrete dintr-un punct de vedere. Chiar daca el era accesibil tuturor in egala masura, chiar daca in mod normal intrebarile si raspunsurile erau publice, calauzirea data fiecarui discipol era fara discutie extrem directionata si adaptata caracterului discipolului. O data intrebat de Swamy Yogananda, un Swami cu un mare numar de adepti in America, ce instructie spirituala trebuie data oamenilor pentru ridicarea lor, el a raspuns: “Depinde de temperamentul si maturitatea spirituala a fiecarui individ. Nu poate fi o instructie in masa.”
Sri Bhagavan era foarte activ, insa in acelasi timp activitatea sa era extrem de ascunsa incat vizitatorii obisnuiti si cei care nu simteau direct nu credeau ca el ar fi dat vreo instructie sau ca el era indiferent la nevoile cautatorilor. Prin consens general Realizarea este posibila numai prin Gratia unui Guru.
Sri Bhagavan a fost categoric in aceasta privinta precum alti Maestri. De aceea nu era de ajuns pentru un aspirant sa stie ca invatatura sa era sublima si prezenta sa inaltatoare; era necesar sa stie ca el era Gurul care dadea initierea (diksha) si instructia (upadesa).
Supunerea acestui Guru nu este supunerea cuiva din exterior, ci Sinelui manifestat in exterior pentru a -l ajuta sa isi descopere Sinele din interior. “Maestrul este in interior; meditatia inseamna sa indepartezi ideea ignoranta ca el este numai in exterior. Daca el ar fi fost un strain pe care il astepti, el ar disparea de asemenea. La ce ar fi de folos o fiinta efemera ca aceea? Dar atata timp cat tu gandesti ca esti separat sau esti corpul, Maestrul exterior este necesar si el va aparea ca si cum are un corp. Cand identificarea gresita a unuia cu corpul dispare, acela gaseste ca Maestrul nu este altul decat Sinele.”
Este axiomatic ca cineva care este Guru, in acest sens suprem al realizarii identitatii sale cu Absolutul, nu spune aceasta, intrucat nu este niciun ego acolo care sa afirme asta. De asemenea el nu spune ca are discipoli, pentru ca fiind dincolo de diferente, pentru el nu poate exista o relatie.
Oricum, cand un devot era intr-adevar tulburat si cauta o solutie, cateodata il asigura intr-o modalitate care nu lasa loc de dubii. Un discipol englez, Mairoul Chadwick, a tinut o evidenta a unei astfel asigurari date lui in anul 1940:
Ch: Bhagavan spune ca nu are discipoli?
Bh: Da.
Ch: El spune de asemenea ca Gurul este necesar pentru unul care doreste sa obtina Eliberarea?
Bh: Da.
Ch: Atunci ce trebuie sa fac eu? Sederea mea aici, toti acesti ani a fost numai o pierdere de timp? Trebuie sa merg sa caut un Guru pentru a primi initiere, pentru ca Bhagvan spune ca el nu este Guru?
Bh: Ce crezi ca te-a adus aici, venind de la o asa distanta, si te-a facut sa ramai aici pentru un timp asa de lung? De ce ai dubii? Daca ar fi fost nevoie sa cauti un Guru in alta parte ai fi plecat de mult timp de aici.
Ch: Asadar Bhagavan are discipoli!
Bh: Asa cum am spus, din punctul de vedere al lui Bhagavan, nu exista disipoli; dar din punctul de vedere al discipolului Gratia Gurului este ca un ocean. Daca el vine cu un pahar el va primi numai un pahar plin. Nu este de niciun folos tanguirea referitoare la zgarcenia oceanului; cu cat vasul este mai mare cu atat va putea cara mai mult. Depinde complet de el.
Ch: Atunci a sti daca Bhagavan este sau nu Gurul meu este o chestiune de credinta, daca Bhagavan nu admite aceasta.
Bh: (indreptandu-se, se intoarce catre traducator si spune accentuat). Intreaba-l, vrea de la mine un document scris?
Profesorul Venkataramiah consemneaza in jurnalul sau ca Bhagavan a spus d-nei Piggott, o vizitatoare engleza, “Realizarea este rezultatul Gratiei Gurului mai mult decat invataturile, lecturile, meditatiile, etc. Acestea sunt numai secundare, insa Gratia este cauza primara si esentiala.”
Cand era intrebat daca a dat inieire cuiva, Sri Bahagavan intotdeauna evita un raspuns direct. Dar initierea prin privire era un lucru foarte real. Sri Bhagavan se intorcea catre un devot si isi fixa ochii plini de o intensitate luminoasa asupra lui. Lunimozitatea, puterea ochilor sai il traversau pe devot, spargand procesul gandirii. Cateodata era ca un curent electric ce traversa devotul, cateodata o pace imensa, un potop de lumina. Unul dintre devoti a descris dupa cum urmeaza: “Deodata Bhagavan si-a intors ochii sai transparenti si luminosi catre mine. Inainte de acel moment nu puteam sa rezist prea mult privirii sale. Acum am privit inapoi acei ochi extraordinari si minunati, cat timp, nu pot spune. Ei m-au dus intr-un fel de vibratie distinct audibila numai mie.” Intotdeauna convingerea clara ca unul era luat de Bhagavan era urmata si de simtire, ca el era cel ce lua in primire, cel ce ghida. Acei ce stiau percepeau cand initierea avea loc, dar de obicei era de neobservat; se putea intampla in timpul incantarii Vedelor sau devotul putea simti un fel de impuls de a merge la Sri Bhagavan inainte de rasaritul soarelui sau la alt timp cand numai cativa sau chiar nimeni ar fi fost prezent. Initierea prin tacere era foarte reala. S-a intamplat acelora care au venit la Sri Bhagavan cu toata inima lor, chiar fara a fi capabili de a veni fizic la Tiruvannamalai. Cateodata se intampla in vis, asa cum s-a intamplat lui Natesa Mudaliar.